Martiri ai credinței vii!


Mergeţi să luaţi povara celor care au suferit
Dacă, vreţi ca mântuire de la Domnul să primiţi
Să vedeţi morminte triste ale celor ce-au murit
Între ziduri groase, reci, fiind de toţii părăsiţi

Nici n-avea cum să ajungă cineva ca să îi vadă
Şi nici razele de soare, pan la ei nu ajungeau
Flămânziţi zilnic bătuţi este greu ca să se creadă
Pentru Domnul, au ales ca să moară că-L iubeau

Se priveau înspăimântaţi feţe palide, sfrijite
Prematur îmbătrâniţi, doar în zdrenţe îmbrăcaţi
Suflete înspăimântate şi amar de chinuite
Se iubeau unii pe alţii, se simţeau că nişte fraţi

Tatăl lor era Isus care a suferit pe cruce
Şi-a murit în chinuri grele, în locul lor a plătit
Nu aveau decât o cale, la El ca să poată ajunge
Chiar de îşi vor pierde viaţa, pentru El ar fi murit

Asta le dădea putere să reziste cu tărie
Şi Numele Lui rosteau, când erau batjocoriţi
Plini de teamă omenească cereau Domnului să vie
După ce trecea furtuna, se simţeau iar întăriţi

Sufereau când auzeau gemete înăbuşite
Ale celor crunt bătuţi, de călăii însetaţi
Educaţie primeau, doar de ei erau ştiute
Îi băteau până la sânge, parcă ar fi fost turbaţi

Nimenea nu potolea setea lor de umilinţă
Spaima victimelor lor şi mai tare-i ațâța
Erau oamenii Satanei, reci şi cruzi fără credinţă
În turbarea diavolească, chinul lor, îi bucura

Dădeau palme, pumni, picioare cu cruzime-i tortura
Foloseau orice tertip, trupul lor ca să-l zdrobească
Dar oricât i-a chinuit credinţa nu le-a luat
După cruntele bătăi, mai puteau ca să zâmbească

Erau rupţi de cei de afară şi nimic nu mai ştiau
Însă, mintea lor lucra, ţinta lor era Isus
Nu îşi mai doreau nimic, liniştea doar o doreau
Voiau ca Domnul să-I ducă, în Cetatea cea de sus

Acol pacea să-şi găsească, liniştea cea mult dorită
Din ce era pe pământ, nimic nu-i interesa
De la Domnul să primească mântuirea mult râvnită
Asta îşi dorea oricine, care acolo se afla

Dar răsplata o să vină pentru tot ce-au suferit
Domnul aleşii nu-şi lasă, ca Satan să îi robească
Iar răsplata o să vină pentru toţi care-au murit
Şi cununa biruinţei, Domnu-o să Le dăruiască

Pe mormintele învechite voi să puneţi câte-o floare
Ori de câte ori ajungeţ, în cale, să le întâlniţi
Sunt la Ceruri cu Isus şi nimic nu îi mai doare
Dar să nu-i uitaţi nicicând, de ei să vă amintiţi

Sunt martirii României şi închisorile-au umplut
Zeci de ani au stat închişi, de ei nimeni nu mai ştie
Sunt puţini cei ce-au scăpat şi pe cei dragi i-au văzut
Cu cei morţi pentru Isus, vor trăi în veşnicie.

Amin

Câmpia Turzii, 22 august 2013