În noaptea strâmtorării
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dragostea Creatoare  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 29/08/2013
În noaptea strâmtorării

În noaptea tristei strâmtorări
Te rog Doamne să fii cu mine,
Să pot să trec peste-ncercări,
Să pot să rămân lângă Tine
Ca satisfacţii s-am depline,
Prin focul sfintelor probări!

Tu să mă ţii prin Duhul Sfânt
Ca să rămân tare-n furtună,
Să nu mă clatin la vreun vânt
Ce-n suflu-i vrea să mă răpună
A nu mai fi Doamne-mpreună
Cu Tine, prin al Tău Cuvânt!

Statornic, veghind neclintit
Să-Ţi fiu un martor viu, astfel,
Ca toţi acei, ce Te-au cinstit
Ce-mi stau-nainte ca model...
Căci Tu ai fost cerescul Miel
Ce pentru mine, Te-ai Jertfit!

De-aceea Doamne-n ascultare
De-al Tău Cuvânt ca o lumină
Şi-o candelă pentru picioare,
Să merg pe calea Ta senină
Spre ţara cea de soare plină,
Unde voi fi prin haru-Ţi mare!

Flavius Laurian Duverna
29 august 2013
Când Domnul este de partea noastră nimeni nu ne poate sta împotrivă, suntem tari, mângâiați și binecuvântați în veci. Domnul să fie slăvit și glorificat în veci!
Adăugat în 29/08/2013 de Ioanhapca
o frumoasă rugăciune pentru timpuri de restrişte din care se vede dependenţa de Dumnezeu şi încrederea deplină în Cel ce s-a jertfit pentru omenire.
Sfinte binecuvântări.
Adăugat în 29/08/2013 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 958
  • Export PDF: 44
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni