Cu condeiul serii-n palmă
Hașurează-o depărtare
Luna cu mișcarea calmă
Și cu vers de felinare.

Farele rup prin pictură
Cu motoarele urlânde,
Noaptea-și strânge din statură
Pretutindeni, pretutindeni.

Dar cu-ncetul forfotirea
De-anvelope și de tocuri
Se răresc să deie știrea
Doar prin foarte rare locuri.

Luna-n pensule măiestre
Pune capătul vegherii
Cu obloane pe ferestre
Dintr-o ceață de tăcere.

Care-năbușă avântul
Troienindu-l printre grele
Că se-ntinde-a somn și vântul,
Cad privirile din stele.

Și e bine, și se doarme,
Și se-nchide, și se stinge
Rădăcinile de larme
Ca și fierberea de sânge.

Și e liniștea visării
Și-i visarea liniștirii
În uitarea depărtării -
Adierea nesfârșirii.

Ațipesc cărări și drumuri
Într-o lene de voaluri,
Note pale de parfumuri
Se repetă valuri, valuri.

Mai spre Lună-o bufnă țipă
Clocotind furia-n gușă
Ori o javră prinde-o clipă
Ca să-și scheaune arcușul.

Stelele cad pe hârtie
Litere în coliere -
Și se scrie poezie
Din cădere și durere.

Gemetele trec încete
Răstignindu-se în noapte
Compunându-se-n versete
De înfrângeri disperate.

Ci fărâmele de rază
Cad în sol ca-nsămânțare,
Iar Credința le creează
Într-un imn de înălțare.