Privind spre cer

Privind spre cer, scurtez îndepărtarea,
Distanța a două lumi, ce-s paralele.
Privind spre cer, te știu aproape,
Și-n zilele cu nori, și-n nopțile cu stele.

Privind în sus, la tronul Majestății,
Lumină-n întuneric, prin Tine eu găsesc.
Și chiar de trec prin valea strâmtorării,
Uitându-mă spre cer, putere eu găsesc.

Privind în jos, presimt din nou magneții,
Acestei lumi, ființa să-mi lipească.
Dar am găsit prin Tine, eu, putere,
Când ochii îi ridic, spre bolta cea cerească.

Privind-napoi, mă simt că nu sunt vrednic,
Sămânță să arunc, în brazda nou săpată.
Privind-nainte, cu plugul ce-i în mână,
Sub brazdă pun și spinii, ce mă-nțepau odată.

Privind spre cer, găsesc al doinei sunet.
Al inimii ce bate, de dorul Tău, Isus !
Și chiar de trec, prin valea supărării,
Nădejdea mă împinge, ca să privesc în sus.

Viorel Balcan 20 august 2013