Mă doare mult pentru pierduţii
Cari nu cunosc ce-i harul Tău
Şi-nconştient sunt deţinuţii
Voii păgâne-a celui rău.

Ei Te resping cu nepăsare,
Fără să ştie cât greşesc..!
Nesocotesc a Ta-ndurare
Şi dragostea nu-ţi preţuiesc.

Ei nu-ţi ştiu dulcea mângâiere,
Nici pacea nu ţi-o înţeleg;
În clipele de grea durere,
Ca rezolvare, nu Te-aleg...

Înstrăinaţi de-a Ta iubire
Se simt pe dinăuntru goi;
Şi n-au deplina fericire
Pe care Doamne-o avem noi.

Necunoscându-te pe Tine
N-au niciun spijin în necaz;
Când, dintre toţi, Tu cel mai bine
Ştergi lacrima de pe-obraz...

O, cât doresc să Te cunoască
Pe Tine, toţi colegii mei
Şi-n mântuirea-Ţi să găsească
Tot ceea ce-au nevoie ei !

Nu vreau la marea Judecată,
De Rai să fie despărţiţi;
Ci în prezenţa-ţi minunată
Să Te slăvim preafericiţi.

Ah, mă cuprind fiori, mă doare
Şi lacrimi curg pe-obraz în jos;
Te rog, fă Tu ca fiecare
Să intre-n Raiul glorios !

Gândul acesta mă frământă
Şi-aceasta-i rugăciunea mea:
Descoperă-le voia-ţi sfântă
Şi dă-le mântuirea Ta.

Şi-ajută-mă, Te rog fierbinte,
Să Te vestesc, la rândul meu;
Prin fapte, gesturi şi cuvinte
Lor să Te-arăt pe Tin’ mereu.

Amin.

30 august 2013