Pocăinţa nu înseamnă, o religie schimbată,
Nici o stare infantilă, o lucrare demodată,
Pocăinţa e urmarea, unui duh plin de căinţă
Şi dorinţa de schimbare, pentru-ntreaga ta fiinţă.

Pocăinţa, e văzută-n general, o mascaradă,
De acei ce-şi caută voia şi-altceva nu vor să vadă,
Pocăinţa-şi spun, e calea, celor slabi, plini de păcate,
Ucigaşi, beţivii, hoţii şi de-asemeni, prostituate.

Poate, da! Au fost atâţia înrobiţi, plini de păcate,
Dar prin crez şi pocăinţă-n sânge sfânt au fost spălate,
Dumnezeu Tatăl şi Fiul ce-au promis au împlinit,
Dar tu, omule, cât oare din ce-ai spus ai făptuit?

Pocăinţa nu se face doar din buze murmurând,
Trebuie să crezi, iar firea să se plece tremurând,
Pocăinţa e schimbarea ce prin Duhul Sfânt primeşti
Şi atins, privind la cruce, cauţi viaţa să-ţi sfinţeşti.

Pocăinţa! Toţi arată cu un deget pocăitul,
"Uite! spun în zeflemeauă, uite-l şi pe X-smintitul!"
Pocăinţa nu-i o faptă şi un moft al nu ştiu cui,
Este harul dat acelui ce-i predat doar Domnului.

Pocăinţa, drag prieten, este cea mai bună stare,
Este unica soluţie să primeşti şi tu iertare,
Pocăinţa este pasul ce îl faci spre Dumnezeu,
Domnul slavei te aşteaptă, îţi va spune: "Fiul meu!"

Nu mai neglija chemarea de a te sfinţi, căci viaţa,
Este scurtă, nu ştim dacă vom mai prinde dimineaţa
Nu privi la cel ce spune: "Pocăitul e-un smintit!"
Poţi să fii smintit aicea, dar în cer eşti un sfinţit!

Vai de cel ce-şi ţine viaţa în desfrâu şi desfătare,
Ce sunt anii de ţărână, ce e viaţa viitoare?
Spui că nu mai este viaţă, alta după moartea ta,
Dar dacă te-nşeli, prieten, de iad cine te-o salva?

Dacă Dumnezeu există şi va fi o judecată,
Cum vei sta în faţa Slavei, eşti cu haina nepătată?
Câţiva zeci de ani pe Terra, faţă de-o eternitate,
Ţi se pare echitate şi fără însemnătate?

Pocăinţă, pocăinţă, fii tu mesagerul care,
Cercetează inimi moarte, dă-ntreită deşteptare,
Duhul Sfânt să-şi facă partea, iar Isus Cristos să fie,
Domnu-acelor ce vor viaţa cu Tatăl, în veşicie.

31/08/13, Barcelona