S-a născut în mine dorul
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: Râuri de apă vie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihalcainut in 01/09/2013
S-a născut în mine dorul
Să vestesc la tot poporul,
La o parte dintre voi
Cum Isus dintr-un gunoi,

Dintr-un om ce la păcate
Alerga mereu la toate,
El, Isus m-a învățat
Să o rup cu-orice păcat.

Să las jos țigara rea
Ce banii mi-i mistuia,
Să las băuturi și baruri,
Să las cluburi și localuri.

Să urăsc tot ce e rău
Și să vin la Dumnezeu,
Să renunț la pofte rele
Ce aduc numai belele.

Să ascult Cuvântul Vieții
Ce e veșnic minunat,
Să alerg pe-o altă cale
Și să fug de-orice păcat.

El, Mântuitorul veșnic,
Într-o zi m-a invitat
Să vin la Izvorul vieții
Unde pacea am aflat.

Și de ani de zile, iată,
Merg pe calea minunată,
Pe o cale nu cu flori,
Ci cu lupte și război.

Dar cu El și prin credință,
Prin ispite grele trec,
Căci Isus e biruință
Și cu El prin toate trec.

Dacă simți că nu ai pace,
De vezi că ești tulburat,
Vino azi și tu la cruce
Unde pacea am aflat.

Vino, nu vei regreta,
Orișice ai fi făcut.
Vino azi la crucea Sa
Să nu fii pe veci pierdut.

La Isus, la El, la cruce,
Eu odihnă am aflat.
Vino și tu El, te cheamă;
Lasă orișice păcat.

El ne dă la toți puterea,
Duhul Sfânt făgăduit,
Să putem învinge pofta
Și războiul îngrozit.

Nu te teme de nimic,
Căci nu singur vei lupta.
El, Isus Mântuitorul,
El va fi de partea ta.

Deci grăbește, vezi te cheamă,
Lasă orișice păcat
Și cu bucurie vino
Ca să fii răscumpărat.

Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1131
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni