Început de toamnă

Îmi șoptește la ureche
Vântul vesel ca o doamnă,
Căci din nou va smulge frunza,
Ruginie ca o toamnă.

Zgribulit sub firul ierbii
Amorțit sub alba spumă,
Transpirația de rouă,
S-a făcut în rece brumă.

După munți se-ngână zorii
Unei dimineți cu ceață,
În tufișul de pe baltă,
Încă doarme-un pui de rață.

Ca un sunet de trompetă,
Se aud spărgând și norii,
Spre tărâmuri mult mai calde,
Pleacă-n stoluri iar cocorii.

S-a-nroșit ca de emoții
Frunza verde de arțar,
Căci golaș va fi de frunze
Peste-o săptămână, iar.

Ziua-și trage iar oblonul
Căci a devenit mai scurtă,
Noaptea-și plânge-n palme sorțul,
Că pădurea-i iarăși mută.

Ca o haină pestrițată
Și-a învelit din nou iar doamna,
Dealuri, lunci, păduri și șesuri,
Ca pe pruncii săi iar, toamna.

S-a îmbrobodit în fugă
Și-a plecat precum și norul,
Vara, ce nu-i pasă poate,
Căci la mulți îi duce dorul.

******************
Ca un anotimp de toamnă
Sunt și anii ce s-au dus.
Și mă-ntreabă conștiința:
Eu, în coșul meu ce-am pus ?

Doamne, ține-mă aproape
Să-Ţi lucrez fertilul sol.
Ca la vremea recoltării,
Să nu vin cu coșul gol.

Viorel Balcan 1 septembrie 2013