Dalila

Ce nume ți s-a dat Dalila…..
Și cât de bine, ai jucat un rol.
Nu ți-a păsat, că a ta îmbrățișare,
E rece ca și moartea, otrăvuri care dor.

Ce mângâieri, ce șoapte la ureche,
Tu îi spuneai, iar el cuprins de somn,
Îți adormea, în poala ta vicleană,
Iar tu îl alintai….Iubitul meu Samson…

El te-a crezut, că poți să-i fii mireasă.
Cu tine-a împărțit, secretul ce-a avut.
S-a îmbătat, de frumusețea-ți oarbă,
Iar pentru-n pumn de galbeni, șireato, l-ai vândut.

Ai fost tu mândră, de al tău scenariu,
Când poate auzeai, în temniță-al său plânset ?
Mă îndoiesc să cred, că-ai plâns pe piatra morii,
AI fost unealta morții, ce n-are chip, nici suflet.

Am îndrăznit să-ți spun, Dalila din vechime.
Nu vreau să te alint, așa cum tu-ai făcut,
Când ți-am dormit în poala, cea fină ca mătasea,
Și câte nopți și zile, în ea am petrecut…..

Istoricul din cer, a vrut să ne arate,
Că vara călduroasă, nu-aduce ghiocei.
Ispita-i ca Dalila, de-o lași să te îmbete,
Cu dezmierdări de-o clipă, de dormi în poala ei.

Viorel Balcan 2 septembrie 2013