Intr-o zi, pe-un plai de munte,
Domnul catre-nvatacei
le spunea cu voce branda:
,,Ascultati iubitii Mei!

Fericiti vor fi in lume
cei saraci in duhul lor
care poarta-Mparatia
vesnicului Ziditor!

Fericit e-acel ce plange
pentru-al lumii greu pacat!
Tatal lacrima-i va sterge.
Va fi-n ceruri mangaiat.

Fericiti vori fi odata
cei ce-s de blandete plini!
Ei vor mosteni pamantul
fara pietre, fara spini.

Fericiti vor fi aceia
care flamanzesc mereu
dupa neprihana vietii
ce-o da numai Dumnezeu!

Fericiti cei plini de mila,
daruind oricui ar fi!
Sus in tara unde-i Domnul
mila Lui vor mosteni.

Cei cu inima curata
fericiti in cer vor sta.
Ei il vor vedea pe Tatal
si-L vor binecuvanta.

Cei ce poarta-n suflet pace
si-ntre oameni pe pamant
vor fi fiii Celui Vesnic
intr-o zi in cerul sfant.

Voi, ce suferiti in lume
pentru crezul cel divin,
fericit va este telul
si de frumusete plin!

Tatal va da-Mparatia
dragostei fara hotar
daca veti aduce roade
prin lucrare si prin har.

Bucurati-va cand lumea
nu v-acorda nici-un pret
pentru ca iubiti credinta,
darul dragostei maret!

Multi vor spune lucruri rele
chiar insulte, calomnii,
ca sa pangareasca raza
sfintei voastre marturii.

Bucurati-va cand lumea
astfel isi va arata
ura ei cea ne-mpacata.
Voi sa-i dati iubirea Mea!''

Astfel Isi rostea cuvantul
ca o harpa de izvor
zi de zi catre multime
scumpul nostru Salvator.