Rugăciune pentru fratele meu
Doamne Isuse,
Vreau să spun o rugăciune,
Am un frate-n astă lume,
Fă Te rog iar o minune,
Vindecă-l de necredinţă
Şi condu-l spre biruinţă,
Scapă-l Doamne de cel rău
Şi fă-l ucenicul Tău!
E foarte bolnav trupeşte,
E bolnav şi sufleteşte,
Doamne Tu-l poţi vindeca,
Doamne Tu-l poţi îndrepta,
Ai milă Doamne de el,
După mila Ta cea mare,
După marea-Ţi îndurare,
Iartă-l Doamne de păcat,
Căci pe toţi Tu i-ai iertat,
M-ai iertat chiar şi pe mine
Şi m-ai îndreptat spre bine.
Doamne eu nu-Ţi poruncesc,
Sper în harul Tău ceresc
Şi Te rog în locul lui
Căci în el credinţă nu-i.
Să se facă voia Ta,
Azi, în veci şi pururea! Amin.
Fratelui meu Mircea
30.8. 2013
Cornel Jigău