Doruri strigă... plâng cuvinte
Peste aducerile-aminte,
Peste clipe ce s-au scurs
Şi speranţe ce-au apus...
Vin năvalnic mii de gânduri
Se aleargă printre rânduri
Iar o aripă de vânt
Duce-n zare dor şi cânt...
Pe covor de frunze moarte
Calc uşor... privind departe
Peste timp... în seri târzii
Să caut dragostea dintâi...
Toamna hohotind tresare
Când mai vine-o zi cu soare
Şi mă rog spre ceruri iară
"Vreau o nouă Primăvară"!
Vulcan-09-09-2013
Mary
Melancolia aceasta de toamna ia cu sine pe o "aripa de vant" "aducerile-amintie", "doruri", cuvinte ce plang si ganduri. Cuvintele ce plang sunt -poate- cele rostite prin viu grai sau -poate- versuri de cantec varatic. In contrast cu acestea -ce ne duc cu gandul la viata, la a trai-, pasul poetei paseste "usor" "pe covor de frunze moarte". Nu e la intamplare aleasa aceasta cautare a dragostei dintai; melancolia toamnei a rascolit-o! Moartea -frunzele moarte- reprezinta un sfarsit, un ULTIM fapt si e pusa in antiteza cu "dragostea DINTAI". De aceea se naste in ultima strofa rugaciunea ""Vreau o nouă Primăvară"!", adica un nou inceput.
Frumos mesaj.