Petale
Într-o mână țin și firul
Trandafirului țepos,
Si smulgând precum o pană,
O petală cade jos.
Și-apoi un câte una,
Mormăind la el privesc,
Și-n petale cat răspunsul,
O iubesc, sau n-o iubesc!
N-are gură să-mi răspundă,
Trandafirul că îl doare,
Eu închid și ochii minții,
Și nu-mi pasă că el moare.
Nu mă trage de călcâie,
Uscăciunea că vrea ploi.
Nici petalele pomeni,
Putrezite în noroi.
Și las două mai la urmă,
Tremurânde mă implor,
Că sunt tinere, suave,
Sunt gingașe și le dor.
De atâta întrebare,
Ochii parcă-mi sunt sătui,
Când privesc la trandafirul,
Ce-i golaș precum un pui.
Și întind mâna ca și coarda,
Și mă fac că nu privesc,
Și smulgând pe ce-a din stânga,
Îmi rămâne ; o iubesc !
Pe genunchi se-așterne moartea,
Ca stafiile în noapte,
Nu sunt picuri mari de sânge,
Sunt petalele ce-s moarte.
Și răspuns găsita-m poate,
Fără ca să dau de veste,
Căci în minte dau crezare,
Unor file de poveste.
Chiar de m-a văzut tot cerul,
Cum cătam răspuns agil,
Știu c-a râs și Grădinarul,
Că am minte de copil.
Viorel Balcan 10 septembrie 2013
Mi-am adus aminte astăzi, un episod din copilăria mea la țară, când desculț fiind, eram cu vaca pe islaz, și de multe ori luam o floare la întâmplare, apoi rupeam petalele una câte una,fredonând diverse lucruri copilărești.
Cred că mullți dintre noi, au făcut la fel.
Domnul Isus să fie lăudat !