Zariștea se face largă
Gâștele când dau să plece
Și tăcerea vrea să spargă
Șopotirea de mesteceni.

Apăsat ca și o cruce
Le strig gâștelor din mine:
„Unde, unde-o să vă duceți
Pe cărările străine?

Care patrie ar face
De-a chema mai cu lumină
Decât țara unde-n pace
Dorm părinții în țărână?

Fără datini și credințe
Ridicați glasuri de goarnă
Peste legile-n restricții,
Peste basmele de toamnă.

Inima-mi gata-i să plângă
De durerile din voce
Simt că am rămas mai singur -
Un cuvânt răpus în bocet.

Însă-ntreg mă smulg cu duhul
Să-mi ridic întreaga fire
Să călătoresc văzduhul
Depărtat de cimitire.

În mijloc de cârd de gâște
Suduit de crai despotici
Să-mi aduc soarta la niște
Arbori stranii și exotici.

Iar la oameni cu-alte straie
Și cu altă cătătură
Să le spun ce trist mi-i plaiul
Cu pelin amar în gură.

Poate mă vor înțelege,
Poate numai or să strige
Când mi-or spune despre-o lege
De-ascendență și de sânge.

Și-oi zbura în colți de stâncă
Ce nu vor să mai pășească
Unde oceanul încă
Poate să se zvârcolească.

Unde spume bat cu stele
Într-un mal ca să-l condamne,
Când cu dorurile mele
Voi putea a spune:„Doamne!

Mi-ai dat sânge, mi-ai dat minte,
Mi-ai pus viață altă-n mine...
De ce oare, înainte,
Mă alungi pe căi străine?

De ce nu mă lași în cete
De duminici și mulțime
Dumitrițe în buchete
Să le port la cimitire.

Ca să cat cum cată toții
Râvnă-n rost și în avere,
Împreună cu toți morții
Să mă-ngrop în neputere.

Ce mă duci pe Calea nouă
Nimeni ce nu și-a ales-o,
Ud de lacrimi ori de rouă
Până-acum n-am înțeles eu.

De ce în singurătate
Mă gonesc pe mine însumi?
Libertate, libertate
Dureroasă ești în plânsu-mi.

Drept, că-atâta fericire,
Am, smulcându-mă de-aramă,
În cântarea de iubire
Ce mă-ndeamnă și mă cheamă.

Osândit mereu de dorul
Că sunt prea încet pe Cale...
Ogoiește-mi, Doamne, zborul
Că îmi plânge macra-n jale.

Ea îmi cere un repaos -
Rai din visele bigote
Să-mi acopăr al meu haos
Cu frunzișuri de bancnote.

Să fiu om stimat de lume
Și de capi, de bună seamă -
Un mic scaun, un mic nume
Și-un portret cuprins în ramă.

Credincios toți să mă spuie
Din rutină și din lene
Când striga-voi:„Aleluie!!!„
Pleoscăind rotund din gene.

Mă vei părăsi oleacă
Mă crezând de oboseală
De-oi sedimenta în diacon
Printr-o somnoroasă sală...”

„Fiule, ți-aud regrete,
Deci îți iscălesc cu zorii:
Gâștele sunt prea încete.
De-azi zbura-vei cu cocorii!”