Darul cel mare
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Şi eu vreau să Te laud!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 14/09/2013
Darul cel mare


Un dar de mare preț e Duhul Sfânt
Din Ceruri L-am primit, de la Isus
Ne însoțește aicea pe Pământ
El vine de la Tatăl Sfânt, de sus

În chip de porumbel a coborat
Când Domnu în Iordan s-a botezat
Și tuturor atunci le-a dovedit
Că Fiul este marele Împărat

E Împăratul vieții și al măririi
S-au împlinit toate ce El le-a zis
Și Regele suprem al mântuirii
Drumul spre viața veșnică a deschis

De Tatăl Său a fost recunoscut
De Duhul Sfânt a fost înconjurat
Noroadele, cu toate au văzut
Mărirea, care atunci s-a arătat

Dar după patimi la Cer a plecat
De acolo ne veghează cu iubire
Pe Duhul Sfânt în locu-I l-a lăsat
Să ne conducă drept spre nemurire

Să fim umpluți de Duhul Sfânt, mereu
Prin fapte și iubire absolută,
Prin El suntem legați de Dumnezeu
Puterea Lui, ne este cunoscută

Să nu-L mâhnim când El ne cercetează
Să Îl primim deschiși, plini de iubire
El viața noastră spre Cer o ghidează
Părtași să fim cu toți, la mântuire

Să ajungem să trăim o viață sfântă
La Ceruri pe Isus să-L preamărim
Acolo unde mii de îngeri cântă
Cununa biruinței, s-o primim.

Amin

Câmpia Turzii, 13 septembrie 2013
Ah, daca am avea mereu calauzirea Duhului Sfant! Multe binecuvantari!
Adăugat în 14/09/2013 de loredanam
Amin!
El,Duhul Sfint, este darul cel mai de pret in viata noastra.
Sa nu-L intristam...
Adăugat în 14/09/2013 de sanda_tulics
Frumoase versuri, cu ungere sfântă, Domnul să ne umple cu Duhul Sfânt și să te binecuvinteze,
sora Florența, și pentru această comoară spirituală.
Adăugat în 14/09/2013 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 1177
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 3
  • Gramatical incorect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni