Noapte de septembrie
Își toarce-n furcă Carul mare,
Și mohorâtă se așează luna,
Peste o creastă de pădure,
Să-i lumineze printre crengi cununa.
Un nor mai albicios încă mai zburdă,
Pe ceru-ntins, ca mânzul de pe deal.
Se pregătesc să-și spună: noapte bună !
A trestiei tulpină, cu frunza de podbal.
Un cântec înlemnit, de roua răcoroasă,
Se-aude în frunzișul de toamnă, ruginit.
E greierul ce-și cântă o ultimă romanță,
Ca și gutuiu-n frunză, de toamnă e pălit.
Fiorii tot mai reci, se strecură-n odaie,
Îmbrățișând și soba, de zile ce tot tace.
Înghemuit în colț, pe sub ciorapi de lână,
Floreanul încă doarme, și mulțumit el toarce.
Se-ncruntă ca sprânceană, o adiere fină,
Ce gâdilă în frunze, stejarii ce-s vecini.
Iar câmpul necosit, așteaptă dușul ceții,
Să-i ude până-n talpă, covorul de ciulini.
Luminile se sting, la geamuri câte una,
Ca licuricii-n zori, când umbrele încă dorm.
Natura-i înfășată în scutece de brumă,
În vizuini, bursucii, s-au îmbătat de somn.
O noapte ca și alta, puțin mai diferită,
A desenat afară, un Pictor talentat !
Și-a folosit Maestrul, culori mai nuanțate,
Să facă un septembrie, mai viu, mai colorat.
O noapte ca aceasta, câte-am pierdut, știu bine,
Și nu-mi rămâne-n minte, decât o amintire.
Mă mulțumesc cu scrisul, sărut și Talpa Sfântă,
C-am prins în minte gândul, simțind acea trăire.
Viorel Balcan 9 septembrie 2013
Imi este atât de dor, de acele nopți de septembrie, cu burniță și ceață, care știu că se perindă, prin satul meu natal.
Domnul să binecuvânteze România, cu anotimpurile ei de poveste !