Prin nuanțele de toamnă
Rătăci a mea tristețe
Nu știu unde mă îndeamnă
Acuarelele vieții.
Pe alături trenuri țipă
Bătând toaca lor pe șină
Când mă sprijin pe-o aripă,
Când pe-o rază de lumină.
Respirând numai aramă
Sau cu purpurul din file
Ce credință mă mai cheamă
Să trec nopți, s-adaug zile?
Într-un viscol de poveste
Revărsată-n curcubeie
Ce nădejde vie este
Frumusețea să mi-o deie?
Și mâhnirea mi se sparge
Că-ntr-o libertate speră
Ca și pânze pe catarge
Fremătânde-n atmosferă.
Cu brumarul meu din tâmple,
Cu prierul peste zare
Neștiind ce-o să se-ntâmple
Mă aburc în Carul Mare.
Să gonesc prin nebuloase
Galaxiile-n spirale
Uluit c-așa-s frumoase
Necuprinderi spațiale.
Fericirea netezește
Stelele multicolore
Și atât de omenește
Amețesc prin aurore.
Aurul îngână-n rază,
Bronzul unduiește-n rime:
Sufletul ori îmi visează
Sau e toamnă-n înălțime.
Las gândirile confuze
Să mă-ntorc din vis de vele
Pe-ondulările de frunze,
Pe căderile de stele.
Nu sunt trist că versul cade
De pe brațele întinse
Toamnă încărcată-n roade,
Toamnă în culori aprinse.
Chiar de aștrii mei pe drumuri
Fug goniți de vântul rece
Ale norilor duiumuri
Se vor duce... se vor trece...
Căci Renașterea din mine
Cuvântează: „Nu te teme!”
Cu arome de lumine,
Cu răcori de crizanteme.
Revărsată-n curcubeie
Ce nădejde vie este
"Frumusețea să mi-o deie?" Evident, nadejdea in Cristos ne reda toata frumusetea vietii! Excelenta poezie!