Sunt mii de suflete ce se zbat ne'ncetat
Și-atâtea dorințe rămân ne'mplinite -
Dorințe firave, nevinovate -
Se pierd în văzduhul albastru, înalt.

Câte inimi zdrobite lasă în urmă...
Iar amintirile apăsa mult prea greu!
Aleargă grăbite înspre Dumnezeu
Atâtea vise, speranțe din umbra.

Își cer împlinirea în mintea umană
Și în trupuri de tină caută sălaș,
Iar dorul din ele – așa de gingaș -
Se 'nalță în zbor timid spre Lumină.

E dorul iubirii de Țara cea sfântă
Ce ține în veghere ochii și duhul
Căci El cu dragoste a pus în noi gândul
Veșniciei, spre care omul se-avântă.

Cristina Magdalena Francu