Tunetele fug spre zare
De-ale norilor cireadă,
Aripi vor din nou să zboare
Precum inima - să creadă.

Picături greoaie pică
De pe zgribulite streșini,
Vocile de păsărică
Caută prin aer breșe.

Se resimte-o dezmorțire
Plină încă de sfială
Ca un luger de iubire
Ce se teme că se-nșală.

S-a îndepărtat furtuna -
Însă poate să se întoarcă!
E mai caldă văgăuna
Decât libertatea seacă.

Iar găinile plouate
Ce-au fost prinse de șuvoaie
Protestează supărate
Anti la oricare ploaie.

Câinele le râde vajnic
Cu surâsu-ntins pe labe
El e înțelept și strajnic:
S-asculți mintea lor de babe?

Deodată ca-n poveste
Arcuiește curcubeul
Toți își spun:„Potop nu este
Putem iar să prindem răul!”

Năvălind care mai care -
Muște, fluturi și cu oameni
Ne întindem fiecare:
„Ce e bine-n viață, Doamne!”

Soarele rostește:„Pace!”
Tuturora ne zâmbește,
Iară cerul prin băltoace
Tălpi desculțe lipăiește.