A vântului poartǎ încerc s-o deschid
Sǎ-mi joace în pletele brune,
S-adie sfios peste mǎrile line
Apoi sǎ se-ntoarcǎ-n suspine.
S-aducǎ cu sine miresme de flori
Şi-un cânt necântat niciodatǎ;
Sǎ-l vânture peste mine deîndatǎ
Iar eu sǎ-l ascult luminatǎ.
Din el sǎ pricep ce-i Iubirea Dintâi
Udatǎ cu sânge pe-o cruce
Iar Jertfa Supremǎ din suflet s-arunce
Firescul, şi-n Cer sǎ mǎ urce.
Palma Ta perforată,
Se-ntoarce, mă-nvăluie-n taină,
În cânt necântat niciodată.
Așa am simțit, sora Critina, că până acolo ți-a dus vântul gândurile și s-au întors pline de Iubire și frumusețe sfântă, Domnul să te binecuvinteze să cânți cântarea nouă.
Pe bune! E minunata!