Stele purpurii arțarul
Prinse din strigări de ducă
Și, simțindu-le amarul,
Frunza lui i se usucă.

Nu-nțelege ce mai multe
Oboseli îi dă în soartă
Ori căderi de stele-abrupte,
Sau îl rupe frunza-i moartă.

Pe sus păsările pleacă
Lăsând visele în urmă
Neștiind vreo una dacă
Cad în inimi ori în humă.

Aripile le îndeamnă
Ca să plece mai departe
Din oftările de toamnă
Toate-n rădăcini legate.

Înspre curcubeu le mână
Legământul lui de milă,
Iar arțarul ține-n mână
Când o stea și când o filă.

Le citește, le descântă,
Rătăcește prin destine
Cu-o nădejde mai înfrântă
Împletită cu suspine.

Buchisește prin istorii
Și tot pierde printre vânturi
Juruințe iluzorii
Cu atracția-n pământuri.

Se-nstrunește într-o frică
Ce-l trecu spre vârf de brațe
Că-l așteaptă o nimică
În stâlcirea de speranțe.

Dar sub coaja-i înăsprită
Nenăscuții muguri încă
Spun povestea fericită-a
Soarelui din noapte-adâncă.

Ar spera, însă se teme
Și ar crede, dar nu are
Prin spiralele de vreme
Săritură peste zare.

Nu ascultă ce se spune
Și cu zise și-n nezise
Simte doar cu rugăciune -
Muguri înfloresc din vise.