Dumnezeirea, în veşmânt de lut
A venit să ridice cumplitul păcat,
Apele până la cer s-au ridicat,
Ocean de păcate pe trupul durut.
Luând asupra Sa greaua povară,
Ca jertfă de păcat, în locul meu
Muri pe cruce. Ca tu şi eu
Să trăim eterna Primăvară.
O, Doamne ! Când veni-vei Tu pe nor
În straie de lumină strălucind,
Lua-ne-vei cu Tine-n veşnicii?
Sau, vom rămâne jos pe un ponor
De unde-n hău adânc alunecând
În veşnică osândă chinuiţi...
* * *
Ne vei lăsa de Tine despărţiţi
Să nu găsim cărarea înapoi,
Drumul spre Edenul fericit,
Ne vei lăsa aşa, pierduţi şi goi?
Sau, Te vei îndura şi-Ţi va fi milă
Amintindu-Ţi de jertfa din Calvar,
De sângele ce-a curs jos pe argilă,
Pe dealul Căpăţânii - un altar.
Precum soarele stropii de rouă,
Ne vei ridica pe norul glorios,
Desăvârşiţi, în trup de slavă
Şi îmbrăcaţi în haina de lumină,
Te vom vedea aşa cum eşti, Hristos,
Şi ai Tăi cu Tine o veşnicie-ntreagă.
27.09. 2013
Dedic această poezie unui prieten scump aflat în depărtare.