Anotimp de despărțire,
De cădere și plecare
Frunzele în amintire,
Zburătoarele-n uitare.

Un simbol al bătrâneții
Tot în aur și aramă,
Meditațiile vieții
Pentru a veni la vamă.

Roadele spun bucurie
Palmelor bătătorite,
Inima-n melancolie
Doar oftează căi sfârșite.

Când hambare râd în voie
Că au mare trebuință
De tărie au nevoie
Și speranță, și credință.

Plumbul aripelor cerne
Zilele înourate
De chiar vremile moderne
Nu se smulg din greutate.

Este trist căci păsări pleacă
Ducând cântece cu sine
Și de-acum doar câte-oleacă
Se dau raze de lumine.

Însă plouă cu năvală
Fără sens crescând nămolul
De socoți că o greșeală
Ne-a venit de-a rostogolul.

Ci mai bine mărțișorul
Să ne zburde ca și mânjii
Să păstrăm la sine zborul
Fără duca să-i deplângem.

Dar n-avem așa minune,
Ci ni-s date vremi pribege
Ca-n răbdare-nțelepciune
Să putem ca să culegem.