Speranță nespulberată
Autor: George Cornici  |  Album: Nestemate pentru suflet  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 01/10/2013
SPERANȚĂ NESPULBERATĂ

Speranța n-a fost spulberată
De vântul aprigei furtuni
Și nici de ura declanșată
De clasa bine-organizată
Dar absorbită de minciuni.

Nu, n-am cedat la încercare
Ci-am ațintit priviri spre Cer
Și-am cucerit o resemnare
Și am scăpat de-ngrijorare
Și de povara din mister.

Tăria n-a fost micșorată
De neagra undă din nevoi
Din contră, fosta-nviorată
Și a urcat pe altă treaptă
Unde-s mai mulți creștini eroi.

Nu lăsăm crezul să răcească
Și nici să fie penetrat
De vreo lumină necerească
Ce-ar face ființa să orbească
Să nu mai vadă harul dat.

Fără vreo umbră de-ndoială
Suim spre infinit cu zel
Nu vrem nici lumea teatrală
Și nici din ea vreo poleială
Ce nu e demnă de drapel.

Cunoaștem bine ce urmează
După un trai în cort de lut
Iubirea Lui ne motivează
E un Stăpân ce nu-ncetează
Să fie pavăză și scut.

Speranța nu e dărâmată
Nici o secundă, nici un pic
Deși e calea-ntortocheată
Și nu-i cu trandafiri ornată
Noi nu ne temem de nimic...

Ci înălțând recunoștință
Pășim încrezători spre țel
Că știm că orice străduință
Ce-i îmbrăcată în credință
Are răsplata de la Miel.

George Cornici/30 Septembrie, 2013

Da! Speranţa nu ne-a părăsit când valurile persecuţiilor ne-a purtat dintr-un loc în altul, şi Domnul a fost Salvatorul nostru. Glorie în veci Lui!

Multe binecuvântări cereşti!
Adăugat în 01/10/2013 de Duverna
Amin. De ce har minunat avem noi parte! Glorie Domnului! Minunate și ziditoare versuri, Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 01/10/2013 de Ioanhapca
Îi mulțumim Domnului pentru speranța pe care o avem de la EL, adeseori încercată, dar El ne dă și biruința, la urmă și răsplata.Domnul să fie lăudat pentru toate, pentru aceste versuri frumoase,
încurajatoare cu care te-a inspirat.Frate George, Domnul să te binecuvinteze cu sănătate,cu drag să stai la dispoziția Lui.
Adăugat în 02/10/2013 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 831
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni