Atunci și acum

Au râs acei ce Te-au văzut,
Că sufereai pe cruce...
Dar nu știau în râsul lor,
Ce moarte Tu vei duce...

Au râs "aceia" la crucea Ta,
Dar au uitat a plânge...
A plâns doar ceru-n locul lor,
Cu stropii mari de sânge...

A fost păcatul meu atunci,
Și ,, eul’’ ce-a râvnit trădarea.
Când țintuit pe cruce sus,
Mi-ai oferit iertarea.

Păreai pierdut, orfan și trist,
Înfrânt de spini și ură;
Și "clopote" de voci sunau.
Erau acei ce nu Te vrură...

Şi-au împletit rugii țepoși,
Toți orbii de afară.
Sau înțeles chiar între ei,
Tâlharul... să îl ceară.

Au râs atunci... și azi mai râd,
"Acei" ce-au fost... și sunt...
Puțini au fost, ce-au plâns (și plâng),
Cu Tine, pe pamânt.

Viorel Balcan 17 septembrie 2012