Răpirea

Era o zi, ca alta, din multele trecute,...
Ce promitea momeala comorii mult dorite.
Mă-nsufleţeam la gândul, că, poate sunt alesul!
Iar truda, şi-alergarea îmi va spori culesul.

Veneam-n-amurg de seară, trudit şi obosit,
Dar mintea mea neroadă nu vru, a ştii nimic
Nici de zăduful zilei, nici foamea ce-am răbdat,
Ci născocea la planuri şi, drumuri de umblat.

Mă cuprinsese boala truditului-n-zadar,
Şi-n suflet adunasem grămezi de chin amar!
Chiar de firave şoapte, mai scâncetau în mine,
Arginţii şi mărirea pătrunse adânc în vine!

Eram ca o clepsidră, ce-şi arondase timpul,
Să-mpartă-n mod tiranic şi râsul, şi suspinul.
Mă ocupam în toate de-al meu despot egou,
Chiar de purtam în cuget al mamei Sfânt Erou.

Uitasem c-am un suflet, ce Domnul mi l-a dat;
Ca-n scurta mea viaţă să-l cresc pentru Împărat.
Credeam ca-atâţia alţii că sfânta datorie,
Era să-l dau în grijă, la alţii-n custodie.

Cerinţa era simplă, să fiu creştin docil,
Şi să-mi aduc prinosul, în bani, în chip servil.
De nunţi , morţi şi botezuri, de drumul către cer,
Se ocupa cu trudă preacuviosul cler.

... Şi viaţa curgea molcom, ca apa liniştită;
Până-ntr-o zi în care o ştire aşa cumplită...
Lovise ca un trăznet, o lume amăgită,
Ce se închina plăcerii prin munca ei trudită.

Dar strigăte de groază, şi multă disperare,
Vedeai pe străzi, la porţi, sau citeai în ziare.
Mulţi căutau pe-aceia, ce-n viaţa lor trăise,
După modelul Isus, la fel, precum citise.

Şi vestea mare ce înconjura pământul,
Spunea la toţi că, astăzi, s-a împlinit Cuvântul.
Isus venise-n taină, ca-n vorbele promise,
Ca să-şi culeagă sfinţii, pe nori El îi răpise.


Cu remuşcări şi teamă, şi cu îndoită frică,
De mult nu mă silisem s-ajung acasă-n pripă
Să-mi văd a mea soţie, cea blândă, virtuoasă,
Şi-atunci puteam să cred că totu-i doar o farsă.

Dar peste tot e gol şi rece, iar casa e pustie;
Şi-n pragul ei, un om sluţit, cu-alura de stafie...
Privind buimac, spre nicăieri, cu vocea gâtuită,
Scoase un strigat, chemând ocazia pierdută!...

... Ce s-a-ntâmplat? Iubitul meu, ai somnul agitat!
Ai scos un ţipăt nefiresc, şi mult m-ai speriat!...
E-adevărat?... Sunt încă viu... Tu încă eşti aici?
O, Doamne, totul este-un vis, răspunsul rugii - mele maici!

În ziua aceea am înteles că, viaţa este-un dar,
Şi sunt chemat s-o protejez de tot ce e murdar;
S-ajung statura unui sfânt, în drum spre paradis,
Să nu-mplinesc, pe viu , atunci, povestea cea din vis!