S-a-nțelenit ogorul jertfirii, pe pământ,
Nu mai găsești iubire, nimic din ce e sfânt,
Acum, întâietate au patima, desfrâul,
Neghina se înalță și-n lan, sufocă grâul,

Se chinuie de-o vreme să țină, gospodarul,
În ordine parcela, dar l-a cuprins amarul,
Căci de-ar smulge neghina, s-ar ofili și grâul,
De-ar pune stăvilare, în albie-ar seca râul,

Ce tactici să adopte? Nici el chiar nu mai știe,
Lucrat-a cu migală și fără de simbrie,
A altoit copacii ce nu aveau rodire,
Doar, doar putea-va cumva să-i scape de pieire,

Și câtă dăruire și dragoste, în toate,
Se pare că aceste de toți au fost uitate,
Sudorile își șterge și lacrimi curg în voie,
Îngenunchiat, imploră o arcă c-a lui Noe,

Să pună-n ea pereche, doar lucrurile bune
Și stând în așteptare, să vadă o minune,
Un porumbel al păcii și dragostei Agape,
Să se coboare-n grabă și lumea să o scape.

O câtă vânzoleală și ce vâltoare vine,
În lumea apostată nimic nu este bine,
Dacă reverși iubire și vrei s-ajuți la greu,
Te blastămă pe tine și chiar pe Dumnezeu.

Nu ține seama Tată la cei ce dau cu pietre,
Sunt orbi, ei n-au Lumina de-aceea umblă-n cete,
Se sprijină pe vremea atât de-nșelătoare,
Uitând că însăși clipa se naște, și-apoi moare.

Clepsidrele-și cern timpul, în perspectivă sumbră,
Când nu este iubire lumina este-n umbră,
O, câtă neveghere și ce mai înșelare,
Din partea celor care vor binecuvântare!

Îngenuncheat, m-alătur și eu în rugăciune,
Mă iartă dacă gura nu știe multe-a-Ți spune,
Dar nu căuta la fața robului Tău,  Părinte!
Căci sufletul vorbește, mulțime de cuvinte,

De naștere și moarte, uităm! Chiar nu luăm seamă!
Cu fiecare clipă, eternitatea cheamă,
Vă deșteptați cu toții, vă deșteptați popoare,
Cu aripa rănită, nu te înalți spre soare!

Să ne-adunăm cu toții, să staruim în rugă,
La domnu-acestor veacuri să nu ajungem slugă,
În post și curăție noi să cinstim Cuvântul,
Cu Duhul Sfânt pecete, spre cer vom lua avântul!

06/10/13, Barcelona- Lucica Boltasu