Prin Valea Plângerii când treci
N-ai capul unde să ţi-l pleci
Să te-odihneşti, să scapi de trudă,
N-ai un prieten să te-audă.

Prin Valea Plângerii când treci
Vei întâlni doar albii seci
Unde curgeau odată ape
Şi veneau cerbii să se-adape.

Sunt văi de-aramă, munţi de fier,
Arşită-ntre pământ şi cer
Iar cruda soarelui dogoare
Te-ameninţă să te omoare.

Să nu te temi de niciun rău,
Nici de ce vezi în jurul tău.
Nu pieri de-a soarelui dogoare
Căci iată, vor ţâşni izvoare!

Chiar oase goale de vor fi
Prin văgăunile pustii,
Să nu te temi, că Domnu-aduce
Susuru-acela blând şi dulce.

Le-o aduna, le-o rândui,
Cu carne le-o acoperi
Primi-vor vene şi putere
Şi duhu-acela de-nviere

Deasupra lor se va opri,
Cu slava-i le-o acoperi
Şi le trezi-va iar la viaţă
Porunca Domnului, măreaţă.

Când Valea Plângerii străbaţi,
Cu niciun chip să nu te-abaţi
Din dreapta Domnului cărare
Căci sunt primejdii multe-n vale!

Chiar de-ai să vezi multe poteci
Prin Valea Plângerii când treci,
Niciuna să nu te încânte,
Ispitele sunt mari şi multe!

Dar Dumnezeu te va-ntări
Şi fără teamă vei păşi.
Începe-o dimineaţa nouă,
Din ceruri picura-va rouă

Şi vor cădea ploi timpurii,
Verdeaţa iar va răsări.
Să ai în ochi privirea sfântă
Ce sfredeleşte şi frământă

Şi unde creşte astăzi spinul,
Ori te-amărăşte greu pelinul,
Să vezi cu ochii de credinţă
Cum cresc lăstari de biruinţă.

Cum creşte un copac fălos,
Un cedru-nalt, un chiparos
Şi trandafirul înfloreşte
Iară pustia înverzeşte.

De-oi auzi-n pustietăţi
Urlet prelung de vietăţi,
Să nu te temi,sunt doar ecouri,
Le-a risipit vrajmaşu-n hăuri

Să-i sperie pe călători
Cum a făcut de mii de ori!
Tu mergi nainte, voiniceşte!
Cetatea păcii se zăreşte!

Dac-ai să-ncepi să recunoşti
Zgomot de paşi şi zvon de oşti,
Să nu te temi, nu sunt iluzii,
Ci tremură-n frunzişuri duzii.

Sosi-vor oştile cereşti
Să-ţi dea puteri să biruieşti!
Victoria-i atât de-aproape
Căci vine Domnul să te scape!

Prin Valea Plângerii când calci
Să nu plângi, dar nici să nu taci!
Să cânţi cântarea cerului
Ce-aduce slavă Mielului!