Lacrima lui Dumnezeu
Într-o zi,
A căzut pe umărul meu,
O lacrimă a lui Dumnezeu.
Mi-am dat seama de lucrul acesta,
Căci strălucea,aşa de frumos,
Ca lacrimile lui Hristos!
Mă tot întrebam,
De ce să plângă Dumnezeu,
Şi lacrima Lui să cadă,
Tocmai pe umărul meu?
Mă tot întrebam,
Şi mă minunam,
Dar răspunsul cel potrivit,
Singur nu l-am găsit.
Atunci L-am întrebat pe Dumnezeu
Ce s-a-ntâmplat
Şi din ceruri mi-a relatat:
--Erai un necunoscut,
Şi-am făcut din tine un poet cunoscut,
Te-am pregătit douăzeci de ani,
Să spui adevărul fără ocolişuri,
Căci cuvântul Meu,
Este mai tăietor,
Decât o sabie cu două tăişuri!
Iar tu ţii poezii prin sertare,
De teamă să nu-ţi pierzi audienţa,
Şi nu spui adevărul curat,
Cum te-am învăţat,
Coste aceasta oricât ar costa,
Fie aceasta chiar viaţa ta!
Pot să-ţi spun,
Că M-ai dezamăgit,
Şi voi căuta altul mai curajos,
Care să se asemene mai mult,
Cu Hristos!
--Ţie îţi este simplu, Doamne,
Am răspuns eu,
Deoarece eşti Dumnezeu,
Dar pune-Te o clipă în locul meu,
Un simplu muritor...
Ce pot să fac eu în faţa unui popor?
O biată frunză,purtată de vânt,
Pe-această planetă,eu sânt!
-- M-am pus în locul tău,
Când M-au crucificat,
Pentru că le-am spus adevărul curat,
Fără ocolişuri,fără jumătăţi de măsură,
Exact cum e scris în Scriptură!
I-am tratat cu iubire,
Deşi nu meritau,
I-am vindecat,i-am iertat,
Şi păcatul lor l-am uitat.
Chiar şi aşa,
Miliarde de oameni zilnic mă-njură,
Şi mă fac vinovat,
Pentru tot ce se-ntâmplă-n natură,
Cu toate că ei înşişi au abuzat de ea,
Şi din cauza aceasta se comportă aşa.
Dacă ai fi în locul Meu,
Ştii ce ai face?
Într-o clipă i-ai dezintegra,
I-ai distruge pe loc,
Dar Eu asta nu pot,
Căci sunt Părintele lor,
Al acestui popor neascultător,
Încă-i mai iubesc şi-i aştept,
Şi doresc încă să-i iert.
Dar timpul aproape-i sfârşit,
Se-apropie miezul de noapte,
Iar harul va fi încheiat,
Să le spui ce te-am învăţat!
E-adevărat că eşti
Doar o frunză în vânt,
E-adevărat că eşti
Doar un om pe pământ,
Însă Eu voi fi lângă tine,
La rău şi la bine,
Ai încredere deplină în Mine!
27.08.2013
Cornel Jigău
E doar o discuţie imaginară cu Dumnezeu,dar adevărul e că noi ne temem să nu speriem oamenii cu Adevărul Său,iar câte unul chiar ia pietre să dea în noi,dar El de-aceea ne-a pus să scriem ca oamenii să fie înştiinţati dar noi preferăm să procedăm ca Iona,care s-a dus în direcţia opusă dar Dumnezeu tot n-a renunţat şi până la urmă a trebuit să îndeplinească porunca Sa.N-a schimbat omul dar l-a schimbat pe om.Rezultatul a fost spectaculos şi Ninive s-a pocăit spre indignarea lui Iona care totuşi nu s-a schimbat de tot.