Tu ești

Tu ești o oază de lumină,
În viața mea, Isuse, pe pământ.
Îmi ești și ultima speranță,
Când sunt lovit de ploaie și de vânt.

Tu-mi ești a mele doruri sacre,
În neputinți, Isuse, pe pământ.
Și ultima, și prima mea gândire,
În desnădejdi, ce-apasă cu avânt.

Tu ești fereastra larg deschisă,
Nu porți încatușate, cu lanțuri și zăvor.
Și fir de apă, în seceta amară,
Și nesecat ramâi, pe veci, ivzor.

Tu ești refugiul meu atuncea,
Când lacrimile năvălesc din greu.
Imi ești o usa descuiată,
La care îndrăznesc să bat și eu.

Tu ești olarul ce din ceruri,
M-ai plămădit și modelat, Isus.
Imi ești și sursa vieții mele,
Ce-n chip de lut, viață Tu ai pus.

Tu ești si calea cea îngustă
Ce duce către cer, pierdută-n zare.
Dar vai, e lată calea fără Tine,
Ce duce în abis, și spre pierzare.

Tu esti, ai fost, și vei rămâne,
Și Fiu, Profet, și Salvator !
Și mântuire, viață, și-nviere,
Vei fi pentru acei, ce-așteapta cu dor !


Viorel Balcan 23 septembrie 2011