Să nu te crezi c-ai câştigat o luptă
Dreptate singur când tu ţi-ai făcut
Când ai ţipat şi ai lovit cu pumnul
Aceasta nu-i dreptate, e abuz!

De ce-ai ales tu singur să fii Nero
Când ai putut să fii creştin smerit
Când ai putut tăcea, când odăiţa
Ar fi putut de rău a te salva?

De ce-ai uitat cine ai fost odată
Sau nu ai fost? Doar ai pretins că eşti!
O, cum căderea ta e-aşa de mare
De ce-ai lăsat cărarea cea de veci?

Cum oare te vei ridica din tină
Dacă îţi place să te scalzi în ea
Nu, nici nu vreau să mă gândesc, mi-e teamă
Ce ai făcut, de ai ajuns aşa?

Nu erai tu proorocul cel cu vază?
Vestit predicator, un om suspus?
De ce te lasi acum 'necat de ape
De ce nu te încrezi doar în Isus?

Ştiu, ai putere şi-i periculoasă
De nu te-ncrezi pe braţul Celui Sfânt
Mândria astăzi multe oi omoară
Eşti victimă trântită la pământ.

Ţi se vedea căderea de departe
De mult se-ntrezărea şi n-ai fugit
Te-a prins de-acum şi te-a orbit pesemne
Căci bine crezi că eşti şi mergi pe drum.

Dar nu-i aşa, ce să mă fac cu tine
Cum să îţi spun că eşti pătat, murdar
Când ai împrejmuit fiinţa-ţi toată
De-a urii şi mândriei gard barbar?

Mă doare pentru tine căci de-o viaţă
Te zbaţi să mergi pe calea către cer
Zile mai ai şi te apleci spre lume
Revino-ţi azi, întoarce-te spre El!

O clipă, nevegherea te undeşte
Dar tot o clipă, e să te ridici
E un moment sfânt de recunoştinţă
E timpul tău când poţi să te ridici.

Te rog să-ţi vii în fire, las' mândria,
Smereşte-te, ucide-ntregul eu!
În cer doar cei ce au murit în Domnul,
Vor fi pe veci, cu Preaiubitul Miel!