Privea spre ceruri Doamne, Ieremia
Şi lacrimile îi curgeau şuvoi...
O, ce izvor mai nesecat de lacrimi
Avut-a omu-acesta în nevoi.

Vai, cum iubea poporul Ieremia!
Un larg ocean de lacrimi ar fi strâns.
El s-a desprins de lumea de afară
Şi-al ei venin, nicicând, n-ar fi primit.

Fecioarele, uleiul, dar candela
Şi tinerii ce erau în popor
Îi pomenea în ruga-i prelungită,
Iar fi unit cu lanţuri, de-al Său Domn.

Ieremia profeţea în ţară,
Iar Ezechiel, prinşilor de război;
Doi oameni sfinţi trăind aceeaşi vreme
Şi îndreptând al lumii mers greoi.

Plângea profetul drumurile goale,
Smerit poporul se simţea atunci
Căci Dumnezeu, îngăduise-o vreme
Să-şi amintească de-ale Lui porunci.

"Eu, sunt omul," spune Ieremia
"Ce suferinţa a gustat din plin
Dar ştiu că dincolo de-a mea durere,
E Dumnezeu, El, veşnicul alin!"

Să plâng, căci plânsul meu e vindecare
Cât ochii te mai ţin, plânge şi tu!
Iubitul meu, nu-i rău să nu dispară
Nici lacrimă să nu atragă alin.

Câţi Ieremia stau astăzi de veghe?
Câţi stau la post şi plâng lacrimi, şuvoi?
Câţi caută folos în cel ce piere
Şi celor fără ţintă le dă rost?

"Caut un om," striga odată glasul
Dar unde-i omul, strig eu astăzi, fraţi?
Caut un om să iasă afară-n noapte
Să spulbere din Templu ce-i păcat!

Să spună astăzi faptelor pe nume
Păcatului să îi spună păcat
Fără de bani, de drag să-Mi slujească,
Să aibă milă de acel sărac...

Sunt oi căzute, sunt mieluţi în ruguri
E grea o oaie să o cari pe deal
E greu să te agaţi azi printre spinii
Care nu sunt de tot desfiinţaţi.

E greu, căci prea ne-am ridicat nivelul
Şi crezi că te cobori, dar de fapt urci
Tu crezi că cel căzut este mişelul
Dar tu, neprihănitul, nu-l ajuţi.

Mai repede s-a mântui acela
Ce starea şi-o cunoaşte şi o plânge
Decât acel încremenit pe-o stâncă
Ce de măreţ, doar ochii-şi mai ridică.

E bine să stai veşnic, drept pe Cale
Dar dacă cazi, nu te lăsa răpus!
Priveşte-n sus şi iar la drum porneşte,
Îţi va întinde mâna însuşi El, Isus!

De eşti pe Cale şi ţi-e drept umblatul
Să fii un Ieremia te îndemn
Care mereu va plânge mult păcatul
Şi s-a topi după poporul Său!

Să ai o dragoste de fraţi fierbine
Să suferi cu acei ce prin necaz
I-a-ngăduit Domnul să treac-o vreme,
Le fii alăturea la orice pas!

Să-ţi fie ruga un motou al vieţii
Căci, cui se roagă, ceru-i e deschis;
Cu cât mai multe lacrimi verşi aicea,
Cu-atât vei străluci în Paradis.