Ascult depărtarea cum cheamă în foșnetul nopții adânci,
În lumea trăirii-efemere, carări șerpuiesc printre stânci,
Cu cât avansez înspre ținta ce-mi este un far, văd că eu,
Găsesc noi puteri căci alături, îmi este mereu Dumnezeu!
Adeseori tremură pasul când colțuri de piatră rănesc,
Căzut din înalt, bob de rouă îmi dă un elan tineresc,
Cu haina în zdrențe și-o traistă ce n-are nimic de-oferit,
Înfing talpa-n praful uitării și tind spre un plus infinit,
Când arșița-mi taie din aripi și zborul devine mai crunt,
Primesc adieri de speranță din Verbul ce-și spune "Eu sunt!"
Iar duhul, închis în clepsidră, își leapădă firul ascet,
Așteptând revenirea Acelui ce-I Frate și Domn și Profet,
Ce har, ce miracol lăsat-ai, în lumea cu trai pervertit!
Mai ai îndurare și astăzi și ierți când un duh e zdrobit,
Nu ții seama Doamne la omul ce piatra în mână a luat,
Cu Duhul blândeții spui încă: "Te du, ești deplin vindecat!"
Căzut în drumeag, plin de tină, cu-o lume în jur ce nu-i pasă,
Aștept sub povara de lacrimi, cu dor de-a mă-ntoarce Acasă,
Aleargă mulțimi spre niciunde, ghidați de un trai egoist,
Doar Tu Te-ai oprit, mi-ai dat mâna, mi-ai spus: "Dragul meu, nu fii trist!"
"În duh să așterni simfonie, să cânți când speranțele mor,
Așterne-ți genunchii pe glie, te-adapă-n al Vieții Izvor,
Iar ruga să-ți fie-nălțarea! De-aripa e frântă, Eu știu!
Să nu uiți nicicând, niciodată: Isus, Domnul tău, este viu!"
17/10/13, Barcelona-Lucica Boltasu
Dar un lucru cred si stiu; Cel ce a scris versurile, este Duhul Sfint, nu omul, ascuns intr-o carapace suferinda, care stie sa geama, nu sa-L laude pe Creator, Mintuitor, Dumnezeu.
Pamintul n-are asa zacaminte, n-are de unde scoate asa splendori...
cuvinteze cu tot ce-I ceri, sora mea dragă.
El poate totul, şi ne ascultă rugăciunile!
Fiţi binecuvântată şi ascultată de Domnul!
Nu gasesc cuvinte suficiente...