NE ÎNŢELEGEM ROSTUL

N-am fost salvaţi să lâncezim
La foc ingrat să ne-ncălzim
N-am fost chemaţi la cheltuială
Născută din orgoliu, fală
Şi n-am venit dintr-o genune
Să ne-ndoim de vreo minune.

Nu ne-am născut să dominăm,
De cei mai slabi să profităm
Şi-n lume n-am fost aşezaţi
Să fim, total, interesaţi
În tot ce satisface firea
Fără să ştim ce-i Nemurirea.

N-am fost luaţi din degradare
Ca să lansăm, din nou, sfidare
Ci scopul nostru e înalt:
Să fim pe malul celălalt,
După un trai de pribegie
Să fim cu sfinţii pe vecie.

Trăim călăuziţi de-un plan:
Să-l biruim pe cel viclean
Să-ndepărtăm orice idee
De la bărbat, de la femeie
Prin care am cădea din nou
Într-un întunecat platou.

Cunoaştem bine-ncredinţarea
Ce-animă gândul şi umblarea:
Din clipa când Hristos a pus,
În noi, speranţă făr-apus
Avem o sfântă datorie
Să fim în lume mărturie.

Privim acum nu spre podoabe
Care ne-ar face robi şi roabe
Găsim comori în scarificii
Nu mai dorim himere, vicii
Lumina sfântă, penetrantă
Ucide starea arogantă.

O flacără ce nu se stinge
E-n noi şi nu ne poate-nvinge
Nici valul noilor curente,
Nici unda stărilor urgente
Stăm în credinţa ce ne-animă
Spre ‘nalte zări cu altă climă.

N-am fost creaţi să tremurăm
Curaj pe cale demonstrăm
Mereu cu ungeri ne tratează
Acel ce peste noi veghează
Şi astfel mergem înainte
Spre strălucitele incinte.

George Cornici/Oct 2013