Frunze roșii, aurite,
Cântece fără putere
Cad prin toamnă rebegite
Și-n tăcere... și-n tăcere...

Bronzuri ruginii de aer
Atingându-se răsună,
În troiene fără vaier
Se adună... se adună...

Simfoniile culorii
Note pierd din frumusețe,
Se aud strigând cocorii
Cu tristețe... cu tristețe...

Mai încetinite-s ape,
Străvezii parcă sunt toate
Lângă mine, mai aproape,
Vine o singurătate.

Undeva rime căzute
Vântu-ncearcă a aprinde
Filele foșnesc tăcute
Pretutindeni... pretutindeni...

Știu precis că vremea schimbă
Anotimpuri și privire,
Dar pe foi încet se plimbă
O mâhnire... o mâhnire...

Și nădejdi de primăvară
Povestesc despre-o minune -
Despărțirea nu-i ușoară
Ce n-ai spune... ce n-ai spune...

Pot speranțele să strige,
Cu visări să te îmbete
Fremătările-s în stingeri
Mai încete... mai încete...

Căci ești om, nu doar o minte
Strâmbă de cărturărie,
Inima-ți este fierbinte
Și e vie... și e vie!

Că plâng arborii aramă,
Pleacă aripi peste zare
Te îndoaie ca un geamăt
Și te doare... și... te doare.