O, ce mare bucurie !

Se întinde peste dealuri,
Răsăritul ca de jar,
Și cu prima rază caldă,
Bucurii împarți Tu, iar !

Ca și pruncul ce tresare,
Îngerași văzând în vis,
Bucurii adun în suflet,
Căci iar ochii, mi-ai deschis.

Număr pașii ce mă poartă,
Către zilnice cărări,
Untdelemn îmi dai și pâine,
Sfinte binecuvântări !

Bucurii găsesc și-n aer,
Ce mi-l dai ca să-l respir.
Și mă-îmbăt de mirodenii,
În al toamnei, plin potir.

Soarele zâmbește mândru,
Când cu raza-i iar mă scaldă,
Când pe-obraz mă atinge parcă,
A Ta mână, Sfântă, caldă !

Iar mă uit spre-anatomia,
Unui trup zidit din lut,
Și mă bucur de Zidarul,
Căci e Meșter priceput !

Chiar și-mbrățișarea udă,
A unei toamne mohorâte,
Nu-mi sufocă bucuria,
De a plânge sau a râde !

Simt cum tremur ca și varga,
Când pășesc în Casa-Ți sfântă,
Bucuria-mi dă frisoane,
Când aud pe cei ce cântă.

Bucuria-i sentimentul,
Ce te face să zâmbești,
În speranță și-n credință,
Către Dânsul de privești.

O, ce mare bucurie,
Mă cuprinde tot mereu !
Căci avem același Tată,
Înfiați de Dumnezeu !

Viorel Balcan 17 octombrie 2013