Pe drumul crucii, la Golgota
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 21/10/2013
Pe drumul crucii, la Golgota


Pe drumul crucii, la Golgota
Isus ducea povara-n spate,
Şi-adese ori, căzând sub ea
El se scula, şi mai departe,
Sub crucea grea se-ncovoia.

Dar pe la calea, jumătate
N-a mai putut sub ostenire
Să ducă crucea, până sus,
La locul cel de răstignire
Unde pe ea, trebuia pus.

Doar întâmplarea, a făcut
S-apară-n cale-un trecător
Care din câmp se întorcea,
Unde-şi lucrase-al său ogor
Şi spre casă-acum mergea.

Pe el l-au prins ostaşii-ndată
Şi i-au pus crucea în spinare
Silindu-l până sus s-o ducă
La locul cel de condamnare
Iar el s-a supus, la poruncă.

Şi a pornit, astfel convoiul,
De gloată-n strigăte, însoţit,
Pe Prinţul vieţii, încoronat,
Să-L vadă-n cuie răstignit
Pentru c-a zis, că e 'Mpărat.

Flavius Laurian Duverna
21 octombrie2013

Acesta este drumul eliberării noastre glorioase! Nu ne rămâne decât să ne asimilăm în El murind față de păcat și îmbrăcând neprihănirea și viața Lui! Glorie și mărire Domnului și Mântuitorului nostru până în vecii vecilor!
Adăugat în 22/10/2013 de Ioanhapca
Exemplu edificant. Pe-al nostru drum, avem şi noi crucea noastră de purtat. Dar, de la El am învăţat cum să ne-o purtăm, şi să primim şi ajutor atunci când ni se ofeeră. Totuşi, ajutorul vine numai de la Domnul.
Fiţi binecuvântat.
Adăugat în 22/10/2013 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 1513
  • Export PDF: 43
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni