Priveau în sus apostolii să Îl mai vad-odată
Pe-Acel ce printre nori se ascundea plecând
Căci prea le era drag cu ei să-L aibă
Din Israel pe Mielul cel mai blând

Aveau în El un sprijin, o nădejde
Aveau un umăr mereu în necaz
Învăţătorul cel mai drag, mai dulce
Se ascundea de ei, pleca-n neant...

L-au aşteptat de-atuncea generaţii
CopiIi Lui mereu şi-au aţintit privirea
Spre norul unde L-au pierdut atuncea
Ştiind că doar de-acolo, va reveni Mesia

Cu-n singur gând, cu o singură simtire
Toţi cei ai Lui, mânaţi de-acelaşi dor
Ei, cei de ieri, noi cei de azi, şi mâine
Avem acea speranţă şi cu dor...

Simţim în piept aceeaşi unitate
Ne arde acelaşi dor, acelaşi gând
Tânjim după aceeaşi libertate
Când sus, spre nori, toţi vom zbura cântând

Nimic nu ne-a putut vreodat convige
De pe acest pământ ca să iubim
Iubim doar părtăşia, iubim ruga
Când printre lacrimi, Doamne Te simţim

Dar focul care arde-n noi, nu piere
Ci zi de zi ne mistuie cumplit
De dorul Tău, am vrea să vii chiar astăzi
De ce nu vii, o, vino căci de mult...

Te-aşteaptă Porumbiţa-n văi ascunsă
Bătută de furtunile ce vin
Ea rabdă însă dorul o doboară
La ce s-o ţii aicea printre spini?

Ridic-o sus la Tine, în mărire
Ca să găsească pace şi odihnă
Dar pân-atunci fii lângă ea prin noapte
Să nu se piardă ci la Tin' să vină!