Ţi-ai lăsat, Doamne mărirea!


Ţi-ai lăsat, Doamne mărirea
Şi-ai coborât, din ceruri sus
În chip de om spre-a fi supus,
Prin demonstrare-n umilirea
Până la moartea de pe cruce
Ca viaţa iar spre-a ne aduce
Şi-n veci a şti ce-i nemurirea!

Ţi-ai luat în cont nelegiuirea
Ce-a bulversat întregul cer
Când ea s-a ascuns în mister,
Venind la om prin amăgirea
Că Dumnezeu, ascuns îi ţine
Parte din bunuri ce-i fac bine
'Ngrădindu-i astfel, fericirea.

Din lanţu-n care a fost prins
Prin ispitirea cu-argumente
Că viaţa nu-i pe căi fluiente,
Nu mai putea, a fi desprins,
Decât de-o Forţă, din afară
Ce-a trebuit iubind să moară,
Dar Doamne-n Jertfă ai învins!

Ai câştigat prin lupta-Ţi mare
Pentru ca fiinţa-mi să renască,
Şi-n Jertfa Golgotei să crească
Spre viaţa scumpă, viitoare...
Când planul sfânt de mântuire
Complet va fi-n desăvârşire -
În Dragostea cea salvatoare!


Flavius Laurian Duverna
24 octombrie 2013