Vamesul si fariseul

Domnul a mai spus o pilda, pentru cei ce se credeau
Ca-s buni si ca-n tot intinsul, sfinti ca ei nu mai erau.
Astfel! la templu-au venit doi oameni sa se inchine,
Un vames mai amarit, si-un fariseu vazut bine.

Fariseul! sta-n picioare si in sine se ruga:
-Doamne acum cu multumire ma inchin naintea Ta,
Doamne si iTi multumesc ca eu nu-s ca ceilalti oameni
Eu de doua ori postesc si mai fac si milostenii.

Toti sint nedrepti, preacurvari, eu!...un sfint! cu socoteala
Caci din tot venitul meu, eu iTi dau si zeciuiala
Eu sint bun! nu ma compar nici cu vamesu-asta care
Se bate in piept cu-amar si cerseste indurare.

Astfel! fariseul merge cu-ndrasneala cam departe
In loc sa se pocaiasca, precum scrie Sfinta Carte.
Mindria e trista stare, cind el cel mai bun se vede,
Asta-l duce la pierzare de i-ai spune nu te crede.

Mai degraba Isus spune: ca vamesul cel smerit,
A fost iertat de pacate si de Dumnezeu primit.
Domnu-a zis ca fariseii in ei insisi se-ncredeau
Si de-aceia pe alti oameni adesea dispretuiau.

Oamenii care se nalta, cindva vor fi coboriti
Caci Domnul apreciaza numai pe acei smeriti.
Ahab! a fost un om rau, dar pentru-ca s-a smerit,
I-a placut lui Dumnezeu si nu-ndata...la lovit.

Mai stim si despre Irod cind pe Domnul n-a slavit,
Stind in fata la norod, Dumnezeu la pedepsit.
Daca noi am cerceta cu amanuntul Sfinta Carte,
Sa-mplinim ce scrie-n ea, mindria ar sta deoparte.

Nu-ar fi ura-n adunare, nu ar fi vorbiri de rau
Nu ar fi nici dezbinare ar sti omul locul sau.
Lucifer s-a vazut mare, bun si-a vrut sa fie sus,
Si-atunci singur la pierzare pentru vesnicii s-a dus.

Insa Acel ce s-a smerit, pina la moartea pe cruce,
Astazi e-n ceruri naltat, Imparat mai sus de orce.