Purtăm în noi o frumusețe veșnic vie,
Esteții lumii nu-i pot adăuga valoare,
Splendori trecând din veșnicie-n veșnicie,
Chiar prin lutul nostru și-au trasat cărare.

Am primit în dar, la Golgota, la Cruce,
Esența, emblema frumuseții adevărate,
Prin Jertfa sfântă ce-n chinuri ne aduce
În Sângele iertării, spălarea de păcate.

Un tonus sfânt, o față fără zbârcitură,
Culoarea primăverii, a bujorului ceresc,
Lumina sfinților ce-n Dragoste îndură,
Iar fețele scăldate în Soare, strălucesc.

Noi suntem urmași ai Celui mai frumos,
Moștenind din ale Lui sfinte caractere,
Noi suntem rodul suferinței Lui Cristos,
Ne vom păstra așa cum numele o cere.

Și ne cercetăm în a Cuvântului oglindă
Ca nu cumva mahramele înșelătoare,
Cerescul Chip sub falduri să-L ascundă,
Să estompeze Raze, străluciri de Soare.

Când frumusețea lutului se descompune,
Amprentele durerii pe chip, ușor lăsând,
Noi vom păstra în veci, în sfântul Nume,
Chipul duhovnicesc frumos, curat și blând.

Trupul de Lumină, păstrat prin lupte grele,
Îl va întâmpina pe Miel, pe Mirele iubit
Și vom zbura prin galaxii, roiuri de stele,
Spre camera de Nuntă, la locul pregătit.

Iar dacă ne va-ntreba vreodată, cineva,
De unde avem noi un chip așa frumos,
Vom răspunde fericiți, din toată inima,
Căci toată frumusețea e Chipul Lui Cristos.

Amin!