Cercul zării înconjoară
Înălțarea-mi de catarge
Și doar păsările-afară
Trec cu zborul peste margini.

Eu în frunzele ucise
Îmi îngrop picioare goale
Când în arbori sunt înscrise
Iar inele anuale.

Și oftez că sunt prea sincer
Judecându-mă-n prezentul
Căii ce-ar vrea să despice
Mările și continentul.

Că nu pot pleca din crugul
Ce m-a prins belciug în fire
Și mi-s zorii și amurgul
O durere și-o iubire.

Întorcându-mă întruna
De-unde m-am pornit a duce
Dintr-un lut luând cununa
Și-ngropând-o iar sub cruce,

Aud pomii plini de rod în
Toamnă, clipă și epocă -
Verighete de logodnă
Rădăcini cum le sufocă.

Și îmi zbat, copac în freamăt,
Zalele de neputință
În ucenii pline-n teamă
Ucigașe de credință.

Mai încerc cu vreo idee
Să prind raze jucăușe
Însă nu pot curcubeie
Să încapă în cătușe.

De rămân tot mai departe
Într-un trai fără de viață
Cu versetele de carte
Amăgindu-mă-n speranță.

Ci încrederii de minte
Nu i-i dat ca să pătrunză
Într-o inimă fierbinte
Strângând aurul de frunză.

Și din case, și din hore
Răstigniri ce port pe frunte
Mi-am rupt lâncedul valorii
Și am plâns pentru o punte.

Iar apusul mi se stinge
Tremurând gingaș și firav
Vremea asta toată-n plângeri
Mai deloc nu mă mai miră.

De prin joi și până-n miercuri
Vântul îmi îndoaie pagini,
Iar pe ape cercuri, cercuri
Îmi sfărâmă din imagini.

După inimă, în teamă,
Singur ce nu-o pot pătrunde
Cineva de-abia mă cheamă
Printre frunze muribunde.

Un cocor căzut că strigă
Ori un înger, mai degrabă,
Întunericul și frigul
Se uimesc de-un fir de iarbă.

Îmi răspunse o Coroană
Numai spini și numai sânge:
„Leapădă-ți calea sărmană
Nu mai plânge, nu mai plânge!

Uită țoale de religii
În minciună și în scene
Cu mândrie de vestigii
Astupând pofte mirene.”

„Doamne!-am spus - mi-i toamna frântă
Îngropată-n orizonturi
Întunericul din trântă
Tot penindu-mă de-aconturi.

Să rămân mereu iar cum îs:
Tot o filă-așa uscată
Viitor pustiu și humus
Cu o dogmă învățată...”

„Lasă litera și lemnul,
Ci primește vers de muguri
Și-al-aripilor îndemnul
Te vor trece de lănțuguri,

De palatele în fală
Și-n cântări de pușcărie -
Cercul tău într-o spirală
Eu l-am rupt pentru vecie.

Hai cu Mine în Lumină
Peste oboseli de vreme,
Huma ta din rădăcină
Cât n-ar vrea să te mai cheme.

Pune-ți sufletul în vele,
Lasă-ți frica ta și anii
Și vei trece peste stele,
Peste mări și oceane!”