Fiilor străini

Fiiilor, ce încă mergeți,
Pe cărări de spini desculți,
M-am jertfit pe lemnul crucii,
Pentru voi ca să vă cruț.

Nu mai stați în bărci de hârtie,
În oceanul lumii - val.
Căci curenții, trag la vale,
Barca ne-ancorată-n val.

Nu vă amăgiți cu gândul,
Că Mă știți ca Domn pe Nume.
Însă voi slujiți ca robii,
Unui alt stăpân, în lume.

Nu-s prieten Eu cu lumea,
Osândesc păcatul morții.
Țintuit am stat pe cruce,
Să va scot din valul sorții.

Un Baraba, chiar și-un Iuda,
Ai fost tu, de vrei să știi.
Lasă-ți cocina în urmă,
Te aștept acas’ să vii !

Nu te amăgi cu gândul,
Că ai crez, dar nu și fapte.
Acest gând înșeală-amarnic,
Și te trage către moarte.

Am venit să-arunc sămânța,
În ogorul lumii-ntregi.
Nu mai strânge tu neghina,
Vino, grâul să culegi !

Sunt Străjerul ce din turlă,
Sun din trâmbiță mereu.
Căci puhoaie dau năvală,
Vino azi, la Dumnezeu !

Nu-Mi sfida a morții urmă,
Și nici chinul din Calvar.
Am venit să-ți dau vederea,
Ca lui Bartimeu în dar !

Fiilor străini ce încă,
Glasul Meu nu-l auziți,
Încă am lumina-aprinsă,
Ca acasă să veniți ! ''

Viorel Balcan 26 octombrie 2013