Iertând găsesc fericirea,
Acolo, sus pe Stânca Ta.
Acolo-i scrisă nemurirea,
Când pe greşit îl pot ierta.
E greu... s-arunci gândirea,
De clipa când te-ai întristat.
Dar, mult şi dulce e Iubirea,
Acelui... ce toate le-a iertat!
Acum golesc chiar şi durerea,
Vorbindu-I Domnului Isus.
Îndată, El... îmi ia povara,
Apoi mai urc o treaptă-n sus.
Iertând... primesc iubirea,
Când iert pe-acela vinovat.
Văzând în mine fericirea
Că am iertat şi sunt iertat!
Iubirea, precum şi iertarea,
Sunt aşa zis... două surori.
Prin ele noi avem salvarea,
De-a zbura în sus spre nori.
Acum deci, soră şi frate,
De mai eşti azi... supărat.
Hai, lasă... uită-le pe toate
Şi fii cu toţii... împăcat!