Am obosit să lupt din greu
Că lupta mea nu are vreo valoare
Când lupt, şi-ncerc să birui numai eu
Greul devine infinit de greu
Şi neputinţa tot mai crud mă doare.

Vâslesc, deşi furtuna mă cuprinde
Şi faţa mi-este plină de sudoare
Dorinţa după bine mi se-aprinde
Şi sufletul cu dor spre ceruri tinde
Dar nici aceasta n-are vreo valoare

În faţa mea cu groază văd uriaşii
Ce luptă împotriva mea
Ei îmi îngreunează mereu paşii
Şi, ca şi-ntr-un război aprins arcaşii
Trimit săgeţi cu ură împotriva mea

Iar eu...suspin şi gem fără speranţă
O, Doamne, ştiu! A fost greşeala mea!
Căci prin ambiţie şi cutezanţă
Singur am vrut să lupt cu ceea ce-mi stă-n faţă
Dar starea mea e astăzi şi mai rea

Nu, nicio clipă nu mai vreau să lupt
De nu vei fi alăturea de mine!
Vrăjmaşii cruzi puterile mi-au supt
Şi haina albă ce-am primit mi-au rupt
Dar îndrăznesc aşa cum sunt, la Tine!

Am vrut să lupt făr' ajutorul Tău
Dar am rămas mai frânt şi mai lovit
Primeşte-mă din nou în harul Tău
Căci astăzi se termină drumu-mi rău
La umbra-Ţi ţine-mă de vânt ferit

Căci lupta cu Tine-i uşoară
Şi rănile, chiar de adesea dor
Cu Tine primesc ele vindecare
Şi, chiar de nu, eu simt o alinare
Chiar de va trebui să mor!

Căci moartea e cu Tin' un drum spre viaţă
Şi încercările - paşi către nori
Deci, nu mă tem de ceea ce-mi stă-n faţă
Cu Tine 'naintez chiar de e ceaţă
Că într-o zi-mi vei da aripi de zbor!