...De mulţi ani ... el stă aici închis...
Înfierecat în lanţuri reci şi grele
Păzit în temniţă cu mare grijă
Căci este ucigaş, tâlharul cel vestit
De romani e condamnat la moarte
Pentru omor şi faptele lui rele
Şi în orice zi el îşi aşteaptă clipă
Şi ceasul morţii... ca să fie răstignit.

...De gânduri negre îi frământat...
Şi greu muncit de a vieţii soartă
E trist şi gol... cu sufletul bolnav
Iar cugetul străpuns de grea povoară
Din zi în zi mai dureros apasă...
Căci judecata ce o are... îi dreaptă
Şi suspină greu... căci inima din piept
Ce încă are viaţă... tare îl mai doare...

…Nu vrea să moară bietul om…
Dar faptele îi stau mulţime înainte
Ce mult dorea ca să se întoarcă viaţa
Pierdută pe calea tâlhăriei oarbă
Să cadă în genunchi... să-şi plângă vina
Să-şi verse a inimii amar fierbinte...
Dar e prea târziu... şi izbucni în plâns...
Ştergându-şi lacrima încet cu mâna slabă.

…E prea târziu!… ce viaţă tristă!...
Fără speranţă, singur şi de toţi uitat
La ce folos?… bogăţii însângerate…
Comori?… atunci când singur eşti pierdut
Şi fără Dumnezeu… o veşnicie întreagă
Să fii de conştiinţă ta mereu mustrat
Căci viaţa… fără rost a fost trăită…
Şi în iad… pe veci mi-e sufletul vândut.

…Un dor de mamă astăzi l-a cuprins…
Şi o caldă lacrimă îi brăzdează faţa
Căci chipul blând cu zâmbetul blajin
Cu dragoste îl alinta într-un vis frumos…
…Dar un zgomot greu în bezna nopţii
Din somnul dulce l-a reântors la viaţă
Aici în închisoarea rece, întunecoasă
Unde e aşa îngrozitor… şi fioros…

...Deodată un ecou şi paşi greoi se aud
Şi brusc e tras zăvorul uşii ruginite
Ce scârţâia asurzitor în balamale
Picioarele i se făcuse reci... ca gheaţa
Şi simţi cum sângele-i pulsează-n vine
El orice firicel de păr din cap îl simte
Şi jos căzuse în zăngănit de lanţuri
Scăldându-şi în sudoarea morţii faţa.

…Cu ochii înlacrimaţi şi plin de frică
Priveşte ceata de srăjeri înspăimântat
Şi ridicându-l… ei l-au scos afară
Întâmpinat de o rază gingaşă de lună
În mireasma florilor de primăvară…
Azi voi muri!… şi de-un fior cutremurat
Simţi durerea inimii ce în piept îi bate
Mergea încet… ca să-şi ispăşească vina.

…Dar ce strigăte si atâta gălăgie?…
Se aud într-un aşa târziu de noapte
Ce s-a întâmplat?… de ce-i aşa mulţime?
Pe un străjer Baraba l-a întrebat sfios
Nu ştiu prea multe… de un Împărat e vorba
E condamnat de farisei la moarte
…Un criminal… vor elibera de Paşti…
Iar în locul lui… crucificat va fi Hristos…

…Şi o privelişte zări îngrozitoare…
Un Om însângerat… era grozav bătut…
Pe cap purta cunună… dar din spini…
Era zdrobit de lovituri… scuipat…
…Oare este cineva mai rău ca mine?...
S-a întrebat Baraba… El oare ce-a făcut?...
Sărmanul Om… şi i se făcu-se milă
… Cine-i El?... cu ce-o fi oare vinovat?...

…Deodată tresări purtat de gânduri…
De strigătele mulţimii tulburate
Pe Baraba!... pe Baraba îl vrem!... tâlharul!…
Dar cu Isus ce vreţi să fac?... Pilat întreabă
El?... ne strică Legea!... să fie răstignit!...
E vinovat!... să fie condamnat la moarte!...
Răcneşte gloata cu pumnii încleştaţi
Plini de duşmănie şi de o ură oarbă.

...Eşti liber!… tu poţi să pleci Baraba!…
Pe cruce moare azi în locul tău un Sfânt!...
I-a spus cu lacrimi pe obraz sutaşul
Dezlegându-i lanţurile de la picioare
Cum aşa?... în locul meu să moară Altul?…
Şi-l privi pe Salvatorul lui plângând
Cine?… eu?… Baraba?… criminalul?...
Şi simţi cum timpul s-a oprit sub soare.

…El în viaţa lui nicicând n-a plâns…
Dar astăzi ca de un foc misterios
Aprins a fost de a lacrimii căldură
Ce îi frigea lăuntrul inimii îndurerate
Pe acest Isus dorea să-l strângă în braţe
Cum poţi muri… în locul meu, Hristos?…
Eu trebuie să mor pe lemnul blestemat!
Pentru viaţa… ce am trăit-o în păcate…

...Un gol adânc simţi şi de neexplicat…
De spaima morţii copleşit îngrozitoare
El ca la un Miel... în urma Lui privea...
... De ai săi era legat şi dus la înjungiere...
Doar un ecou în noapte se mai auzea
E vinovat!... E vinovat!… Să moară!…
... Şi patru ochi priveau... Baraba şi Pilat...
Nedumeriţi… la scena tristă… în tăcere…

*******