În freamătul pădurii roșcovane
Eu am văzut un înger de argint
Și-l întrebai:„Cum risipești tu anii
Când ușa o deschizi înspre pământ?”
El mi-a răspuns ca unduirea lirei
Cu glasul fără zvonuri de ecou:
„Ce poate oare-așa ca să te mire –
Când eu mai nou vin încă în mai nou.
În toamna scânteindă de aramă
Și în regrete-a vieții în zadar
Auzi cum muguri ștrengăresc în larmă
Cu toate că născuți nu sunt măcar?
Nu îmi deschide timpul nici o poartă
De-aceea trec pe-alături liniștit
Și anii-n jurul meu de-acum se poartă,
Iară la tine încă n-au venit...”
frumos, adevărat și binențeles poetic.
Fii binecuvântat.