Îl văd în starea lui Ilie
pe-un lucrător ce pare că-i învins,
ce nu mai mijloceşte, nu mai cheamă,
ci stă-ntr-o stare jalnică de plâns.
...E singur... -aşa crede el-
cu toată greutatea ce îi stă pe suflet,
se poartă-amar, ca un orfan.
Nu plânge... dar
inima-i un mare plânset.
E-nsingurat... titanul de-altădat',
e într-o stare jalnică de plâns
cel ce era puternic în Isus.
Aşteaptă? Plânge... sau... se roagă?
Doar Domnul ştie, numai El!
De-aceea,
se-apropie încet şi-i zice:
''Ce faci tu, aici, Ilie?''
... Şi după-un ''plâns neauzit''...
''Am fost cel plin de râvnă pentru Tine",
îi zice cu glasul...''pierit''.
O, biet Ilie...
Ion, (biată) Marie sau...
Aşa este: da, ai fost!
Acum însă îţi zic:
“Ridică-te! Te scoală!
Sunt lângă tine!
Nu-ţi pierde timpul fără rost...!”
Şi după ce plecase Domnul
un alt avânt el a primit
să îşi slujească
Creatorul şi Scumpul Miel, Iubit.
Deci, fii acuma plin de râvnă
cu-nţelepciune împletită,
lucrează cu mai multă grabă,
cununa sfântă o apucă.
Câţi sunt Ilie azi pe Cale,
răpuşi ''în peşteri'' ‘nsinguraţi?
Întreabă-L pe Isus despre Ilie:
“A reuşit sau a clacat?”
Cu Domnul, Ilie reuşit-a, deci,
cu El, şi tu vei reuşi,
să intri iar în vie, în lucrare,
spre slava Mielului ce va veni.