A rărit toamna prin gânduri
De copaci fără de freamăt
Că nespusul dintre rânduri
Meditația ne cheamă.

Căsăpi culori cu vântul
Fără nici o remușcare
Și acum cătăm cuvântul
Ce-i nescris: ce-a spune oare?

Dibuim subînțelesuri
Printre picături de minte
Adunându-le-n culesuri
Noi idei și noi cuvinte.

Frunza pierde din misterul
Ce-a șoptit o vară-ntreagă
Și acum mai bine cerul
Inima îl vede largă.

Poate tot ce fu-se verde
Ne ținea de lut mai bine? -
Ne-nvățăm că de la pierderi
Câștigăm înspre lumine.

Iar când trâmbițe ne strigă
De cocori punctați în cale
Din suport de săpăligă
Ne pornim priviri de jale.

Și am înțeles deodată -
N-am prins firul de minune
De-o voim iar recitată
Să pricepem ce ne spune.

Printre zise, printre scrise
Să găsim și nerostirea
Precum toamna pierde vise
Să întâmpine Iubirea.