Orchestra este o fiinţă.
Şi ea conţine multe părţi
Având mereu o consecinţă,
Punând în sunet versuri, cărţi.

Orchestra, ea, nu funcţionează,
Având raport, un singular!
Şi doar prin "toate", demonstrează
Ce-nseamnă unic, la plural!

Orchestra e un trup ce speră
Să aibă scop comun, în tot!
Iar de cumva, scopul diferă,
Şi sunetul va fi miop.

E un ansamblu de cuvinte
Ce împleteşte muzical
Gânduri, note, versuri sfinte
O combinaţie la total!

Iar dacă imnul ei se-nalţă
Spre veşnicie, în neant,
Putem să ştim, cu siguranţă:
Că sunetul este frappant!

Şi cântăreţi, şi cei ce-ascultă
Cântările de imn sublim,
Vor tresălta de bucurie
Uitând o clipă-al vieţii chin!

Nu sunt în van clipe pierdute
Şi nopţi uitate-n ceas târzii
Cu oboseală, coarde rupte,
De dragul unor melodii...

Dar, munca asta colosală
A celor ce iubesc frumosul,
Va fi odată, răsplătită,
Puţin de voi...în rest...Hristosul!